Barbat decedat in urma unui accident rutier

0

masina-politie-radar_bÎn noaptea de 28/29.08.2013, pe DN 24 A, în afara localității Lunca Banului, a avut loc un accident de circulație soldat cu decesul unui bărbat de 42 ani.

          În timp ce M. Marian, de 42 ani, din comuna Roşieşti, județul Vaslui, cioban la o stână de pe raza comunei Lunca Banului, se deplasa pe partea carosabilă a Drumului Național 24 A, dinspre Huși spre Vetrișoaia, a fost acroșat de un autovehicul. Conducătorul acestuia a părăsit locul accidentului.

Apelul la 112 a fost efectuat de un alt conducător auto, la ora 02.00. Echipajul de pe ambulanța sosită la fața locului a constatat decesul bărbatului.

În prezent, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Vaslui efectuează cercetări în vederea identificării conducătorului auto și stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

          În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui pe raza comunelor limitrofe localității Lunca Banului, a fost identificat suspectul în producerea accidentului rutier mortal din noaptea de 28/29.08.2013 în persoana lui C. Cătălin, de 21 ani, din comuna Berezeni, județul Vaslui.

Acesta afirmă că în jurul orelor 00.30- 01.00, a condus un autoturism pe DN 24A, însă nu și-a dat seama că ar fi lovit vreo persoană.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă (art. 178 alin. 1 și 2 Cod Penal) și părăsirea locului accidentului de către conducătorul autovehiculului fără încuviințarea poliției (art. 89 alin. 1 din OUG 195/ 2002 privind circulația pe drumurile publice).

Distribuie

Spune-ti opinia

comentarii