Actiuni pentru reducerea riscului rutier

0

Poliţia Română acţionează permanent pentru salvarea de vieţi şi sancţionarea celor care nu respectă regulile de circulaţie şi pun în pericol traficul rutier.

Prevenirea accidentelor produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate condiţiilor de drum/trafic este unul din obiectivele prioritare de acţiune al Poliţiei Române, pentru reducerea riscului rutier. Astfel, pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză,  Serviciul Rutier organizează frecvent acţiuni la nivelul judeţului, la care participată şi poliţiştii rutieri din cadrul structurilor de ordine publică.

În trei zile, poliţiştii Serviciului Rutier Vaslui şi Biroului Drumuri Naţionale şi Europene au constatat şi sancţionat 446 cazuri de nerespectare a normelor rutiere.  Cele mai multe sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, fiind reţinute în vederea suspendării 13 de permise de conducere auto, pentru depăşirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h.

Un bărbat, în vârstă de 42 ani, din municipiul Vaslui, a fost înregistrat de aparatul radar pe D.N. 24, pe un sector de drum situat în afara localităţii Micleşti, circulând cu viteza de 215 km/h (+115). Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 945 lei şi s-a dispus măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

De asemenea, poliţiştii rutieri aflaţi în misiune pe  D.E. 581 au depistat un bărbat, în vârstă de 39 ani, din municipiul Bucureşti, care conducea o motocicletă, având direcţia de deplasare Bârlad către Crasna, cu viteza de 198 km/h (+98). Acesta a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 945 lei, totodată fiindu-i reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile

          Pentru a nu fi implicaţi  în accidente rutiere, produse pe fondul vitezei, Poliţia Română recomandă conducătorilor auto:

– să respecte regimul legal de viteză instituit pe tronsoanele de drum pe care se deplasează, atât în interiorul cât şi în afara localităţilor;

– să adapteze în permanenţă viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere concrete sectorului de drum pe care rulează, situând-o nu la limita maximă admisă de lege, ci la limita mersului în siguranţă;

– să reducă viteza de deplasare, în locurile impuse de lege şi în special în zona trecerilor pentru pietoni, în zonele aglomerate, în apropierea şi la traversarea intersecţiilor, la depăşirea mijloacelor de transport oprite în staţii.

 

 

 

 

Distribuie

Spune-ti opinia

comentarii