Actiunea nationala “Foc de artificii” 2015/2016

0

Poliţiştii acţionează pentru prevenirea producerii unor evenimente negative cu consecinţe asupra ordinii şi siguranţei publice sau de altă natură, prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul materiilor explozive.

          În cadrul acțiunii „FOC DE ARTIFICII” a fost organizată o întâlnire cu pirotehnicienii și administratorii societăţilor comerciale din judeţul Vaslui autorizate să deţină, să comercializeze, să folosească obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice. În județul Vaslui există 10 societăţi comerciale (7 în municipiul Vaslui, 2 în municipiul Bârlad, 1 în municipiul Huşi) care au ca obiect de activitate deținerea, comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice.

Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase și specialiști ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui le-au adus la cunoștință prevederile Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive și a celorlalte acte normative cu aplicabilitate în domeniu. Polițiștii au atras atenţia asupra periculozităţii folosirii materialelor pirotehnice interzise și nerespectării normelor legale în vigoare.  Practic toate articolele pirotehnice sunt imprevizibile şi periculoase. Din acest considerent, folosirea lor necesită control şi supraveghere, dar şi responsabilitate sporită în ceea ce ţine de respectarea condiţiilor esenţiale de securitate.

În această perioadă polițiști desfășoară activităţi specifice în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale pentru identificarea persoanele fizice neautorizate care comercializează ambulant articole pirotehnice precum și pentru constatarea oricăror fapte care contravin legislației în domeniul articolelor pirotehnice.

Astfel, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Vaslui au întocmit dosare penale pe numele a două persoane care au comercializat articole pirotehnice minorilor. Această faptă constituie infracțiune și se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

În cursul anului trecut, în urma activităţilor desfăşurate de poliţişti au fost constatate 18 infracțiuni la Legea 126/1995 modificată privind regimul materiilor explozive şi au fost confiscate aproximativ 300 kilograme de articole pirotehnice (artificii și petarde din categoriile I și  II).

Distribuie

Spune-ti opinia

comentarii